Alin Fica (18 ani) a debutat pentru clujeni, dar a fost trimis în teren de Dan Petrescu doar pentru ca CFR să aibă la start doi jucători eligibili pentru regula U21. În locul său a fost introdus Păun, schimbarea având loc în secunda 40. Ardelenii au remizat în deplasare, cu Gaz Metan, 0-0.
„Păi mă face să fiu penibil această regulă. Eu am fost penibil, să scot un jucător tânăr şi i-am luat moralul. Dar asta e realitatea şi nu am ce să fac, am nevoie de jucători. Noi avem foarte mulţi jucători de valoare care stau în tribună şi mi-e greu.
Şi atunci am hotărât să-l bag repede pe Adiţă şi să nu mai pierd timpul. Dar nu-mi place ce-am făcut, clar. Normal că am vorbit cu el, dar degeaba am vorbit. El poate e fericit că a debutat, dar cum a debutat nu e bine şi nu e bine pentru fotbal„, a spus Dan Petrescu după meciul cu Gaz Metan.
Antrenorul lui CFR Cluj a criticat în repetate rânduri regula impusă de Federaţia Română de Fotbal, prin care toate echipele din Liga 1 sunt obligate să înceapă meciurile cu minimum doi jucători sub 21 de ani, iar pe toată durata partidei să se afle cel puţin unul. „Dacă avem doi-trei jucători Under accidentaţi, noi avem foarte mari probleme, pentru că doar Costache şi Petrila mai au experienţă, iar Itu foarte puţin. În rest, Ciobotariu, care e fundaş, dar noi vrem să atacăm ca să câştigăm. Va fi greu cu regula asta. De aceea am zis că nu ne vedem favoriţi, pentru că FCSB, Craiova au jucători tineri extraordinari, care joacă de 3 ani în Liga 1. Noi nu avem. Şi atunci, schimbarea pe care o fac în minutul 1 mă încurcă foarte mult. Dacă apare o accidentare… Plus că mai voiam să fac o schimbare pe final, nu mai aveam pe cine să bag. Costache nu are cum să iasă, că e Under 21, aş fi vrut să-l scot, că nu a jucat prea bine pe final. Din cauza regulii. Dar asta e, ce să facem? Ăştia sunt jucătorii pe care îi am, nu mai am cum să iau alţii”, a mai spus antrenorul liderului din Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER